Amenzile enorme din România: motiv de mândrie pentru autorități

Nu contează că amenzile date în Romania pentru nerespectarea prevederilor din ordonanțele militare sunt cele mai mari din Europa. Nu contează nici faptul că românii au cele mai mici salarii din Europa. Nu contează că amenda minimă este mai mare decât salariul minim pe economie. Și nici faptul că în multe cazuri s-au dat amenzi pentru motive ridicole. Ceea ce contează este că domnul ministru de interne, Marcel Vela este mândru și mulțumit că s-au dat amenzi multe, pentru că asta arată că autoritățile au fost ”operativi, la datorie”.

Când este întrebat de suma imensă, 120 de milioane de euro, strânsă din amenzi, domnul ministru nu are mustrări de conștiință, el este convins că suma aceasta imensă este mică în comparație cu viețile care s-au salvat prin aplicarea acestor sancțiuni. Acum, dacă domnul e ministru și guvernul sunt mulțumiți și nu au nici o jenă că oameni cu salariul de 1500 lei au fost amendați cu 2000, 4000, 10.000 de lei, noi putem doar să facem doar câteva observații de bun simț.

Prima ar fi că în Europa câteva țări au ales să salveze vieți, să impună respectarea restricțiilor fără să dea amenzi. Alte țări, afectate mult mai grav de pandemie decât Romania, au aplicat amenzi, dar nivelul acelor amenzi a fost proporțional cu venitul, salariul locuitorilor. În Italia, de exemplu, amenda minimă a fost de 400 de euro, deci cam la nivelul amendei minime din Romania, dar în Italia salariul minim probabil e de trei ori mai mari decât în Romania. Și putem să luăm Spania, Franța, Germania, orice țară din Europa, concluzia va fi aceeași, nicio țară din Europa nu și-a amendat cetățenii cum a făcut-o România.

A doua observație ar fi că atunci când un stat nu poate impune respectarea legilor decât cu pedepse dure, amenzi disproporționat de mari, înseamnă că statul respectiv e rupt, departe de cetățenii ei. Acel stat nu e respectat de cetățeni, nu are autoritate conferită de competență, fermitate și corectitudine. Când un stat simte că nu se poate impune altfel, aplică amenzi cu care să-i usture pe cetățeni.

Așadar domnule ministru Vela, da, respectarea legii trebuie impusă, forțele de ordine trebuie să fie ferme și corecte, dar amenzile mari în nici un caz nu sunt motiv de mândrie, ci dimpotrivă, arată că în ochii cetățenilor români nu sunteți chiar atât de mari eroi, cum credeți și ne tot spuneți (referindu-vă la forțele de ordine) că sunteți.
Foto: captură digi24.ro.


Comments

Citește și:

Președintele Iohannis a ieșit din hibernare

De ce muncitorul vietnamez e mai bun decât cel român?

Victor Ponta a fost reevaluat