Cum a ajuns România în pragul unei crize sanitare și umanitare?

Există câteva țări în lume care au reușit să controleze pandemia Covid-19. Australia, Noua Zelandă, Coreea de Sud, Taiwanul sunt (sau ar trebui să fie) adevărate exepmple pentru toate țările democratice din lume în ceea ce privește controlul eficient al pandemiei. Trist este că toate țările din UE se pare că au ales modelul suedez, (ori rusesc sau american, toate sunt la fel) de frânare a pandemiei. România nu a ieșit din rând. 

Rezultatul dezastruos și din ce în ce mai grav se vede în fiecare zi. Numărul infectărilor a explodat, numărul de decese este din ce în ce mai mare, spitalele, mai ales secțiile de ATI sunt copleșite, personalul medical este extenuat, lucrând în condiții inumane. 

Acest model falimentar are cel puțin două componente esențiale.

Prima este: negarea realității, minimalizarea pericolului. Și în primăvară, și în lunile de vară președintele Iohannis și guvernul Orban au refuzat să recunoască până în ultima clipă situația gravă cu care urma să se confrunte țara. În primăvară președintele Iohannis visa la alegeri anticipate, acum e cu ochiul pe alegerile din 6 decembrie. În martie, la presiunea opiniei publice, într-un final s-a declarat starea de urgență și restricțiile au fost introduse înainte de o explozie a infectărilor. După o lună epidemia a început să intre în regres.

Încurajați, probabil, de succesul din primăvară și de tendința generală din Europa, Rusia, SUA, președintele Iohannis și guvernul Orban au adoptat sloganul ”frânăm pandemia fără să mai închidem economia” și s-au apucat de negarea, cosmetizarea realității și minimalizarea pericolului. Săptămâni, luni întregi au încercat să ne convingă de faptul că dacă PSD n-ar fi tras de timp în parlament, guvernul avea legi și ar fi putut să controleze epidemia. Mai târziu, după ce legile cerute au fost votate și epidemia se tot amplifica ni s-a tot comunicat că președintele și guvernul ”au făcut o treabă bună, au făcut tot ce a depins de ei”, dar că lupta cu epidemia ”nu se câștigă în spitale, ci de noi toți”.

Între timp din spitale veneau, una după alta, mai multe semnale că situația devine din ce în ce mai gravă, aproape incontrolabilă. Însă la toate aceste semnale, articole, reportaje, declarații ale unor medici, care avertizau că nu mai sunt locuri în spitale, mai ales la secțiile ATI, seara apărea ministrul sănătății, Nelu Tătaru și pur și simplu contrazicea realitatea din teren, spunând că sunt locuri suficiente și totul e sub control. Și ca această mostră clară de negare a realității din spitale să fie turnată în mintea națiunii, mantra cu ”totul e sub control”, ”avem locuri” a fost repetată până în primele zile din noiembrie, când numărul infectărilor zilnice a trecut de 10.000 de cazuri, numărul bolnavilor în stare gravă, de la ATI, la peste 1.000  și numărul morților la peste 100 pe zi.

A doua componentă a modelului dezastruos de strategie anti-Covid din România este: neputința, incompetența, nepăsarea autorităților. Guvernul Orban a fost mai tot timpul cu câțiva pași în urma epidemiei. Din martie și până acum, început de noiembrie, nimeni, nici de la Guvern, nici de la Ministerul Sănătății nu a venit cu un plan, o propunere îndrăzneață de combatere a epidemiei. Primul ministru Orban a fost întrebat aproape săptămânal de jurnaliști, de ce nu se încearcă o testare mai extinsă, cât mai masivă a populației. Răspunsul domnului Orban a fost ba că idea este o bazaconie, ba că nici o țară nu face asta, ba că e o măsură inutilă, etc. 

Pe lângă eșecul de a testa din ce în ce mai mult, (de câteva săptămâni numărul testelor, împreună cu cele făcute și în clinicile private s-a plafonat la 35.000-40.000) un alt exemplu de neputință, incompetență și lipsă de viziune a autorităților este situația DSP-urilor, a Direcțiilor de Sănătate Publică. După  6 luni de pandemie, DSP-urile răspund la telefonul celor suspecți de infectare sau confirmați cu Covid-19, chiar și după 5 zile

Deși nu există date publice despre numărul anchetelor epidemiologice făcute de cei de la DSP, dacă cei de acolo răspund la telefoane după câteva zile, e greu de crezut că sunt capabili să facă sute de anchete pe județ, în fiecare zi. De altfel cunosc mai multe cazuri în care persoane care au fost în contact direct ore, zile întregi cu colegi de muncă infectați, nu au fost căutați, nu li s-a spus să stea acasă, sau ce altceva ar trebui să facă. Multe firme din țară își continuă activitatea chiar dacă unii angajați au fost infectați și alți angajați au fost, au lucrat în contact apropiat, direct cu cei infectați. În lumina acestor date foarte probabil că doar o mică parte din persoanele care au fost în contact direct și prelungit cu cei confirmați pozitiv cu Covid-19 sunt și identificați și izolați. Restul contribuie decisiv la amplificarea epidemiei.

Din nefericire atunci când nu recunoști pericolul, atunci când încerci să negi și să cosmetizezi realitatea și în plus ești și lipsit de idei curajoase, competente, de o viziune îndrăzneață de administrare a unei crize sanitare de proporții, când refuzi să te inspiri din modele de succes, rezultatul nu poate fi altul decât un dezastru din ce în ce mai mare. Trist și revoltător este că prețul acestui dezastru nu este și nu va fi plătit de cei care l-au creat, administrat, ci de mulți, mii și mii de oameni care și astăzi ar fi trebuit și ar fi putut să fie printre noi, cei vii.


Foto: pixabay.com

Citește și:

Președintele Iohannis a ieșit din hibernare

Victor Ponta a fost reevaluat

Viața publică e un concurs de fanatism